Direcția Silvică Suceava face amenajări suplimentare pentru turiștii care vor să viziteze Codrul Secular de la Slătioara, recent inclus în patrimoniul mondial UNESCO, iar CJ Suceava va moderniza drumul până la obiectiv


Intră acum și în grupul de

Direcția Silvică Suceava a început demersuri pentru realizarea de amenajări suplimentare pentru turiștii care vor să viziteze Codrul Secular de la Slătioara în condițiile în care adresabilitatea va crește după ce acest obiectiv a fost inclus în patrimoniul mondial UNESCO.

Directorul Direcției Silvice Suceava, Sorin Ciobanu, a declarat pentru News Bucovina, că nominalizarea ariei naturale protejate de interes naţional Codrul Secular Slătioara ca sit în patrimoniul mondial UNESCO la 7 iulie 2017, cu prilejul celei de-a 41-a sesiuni , care a avut loc la Cracovia reprezintă un moment marcant pentru protecţia pădurilor virgine de fag din România și din Europa.

El a subliniat că iniţiativa de declarare ca rezervaţie a Codrului Secular Slătioara, ce datează de la finele secolului al – XIX – lea, a fost concretizată prin Decizia Consiliului de Miniștri din 19 martie 1941, pentru o suprafaţă de 274,2 ha.

Respectiva suprafaţă a fost ulterior înconjurată de o zonă tampon, care mai apoi a fost inclusă prin Legea 5/2000 în rezervație, suprafaţa totală fiind extinsă la 1.064,2 ha.
Din anul 2007 – rezervaţia Codrul Secular Slătioara face parte din situl de importanță comunitară Rarău – Giumalău în suprafaţă de 2.547 ha.
Sorin Ciobanu, directorul general al Directiei Silvice Suceava

Directorul DS Suceava a explicat că elementele distincte ale rezervaţiei sunt exemplarele multiseculare de brad ce depășesc 140 cm în diametru și 55 m înălțime, precum și speciile din covorul erbaceu de mare importănță pentru știință, unele dintre ele fiind endemice sau plante foarte rare.

„Specificul Codrului Secular Slătioara i-a conferit rezervaţiei un statut aparte, notorietatea acesteia fiind în creștere. Pentru a veni în sprijinul iubitorilor de natură, Direcţia Silvică Suceava, în calitate de administrator al fondului forestier proprietate publică a Statului Român și de custode al rezervaţiei, a luat câteva măsuri privind asigurarea infrastructuri și de primire a celor dornici să cunoască tainele Codrului Secular Slătioara”, a spus Ciobanu.

El a arătat că au fost amplasate două panouri de informare privind elementele caracteristice întâlnite în Codrul Secular Slătioara ca parte integrantă a sitului Natura 2000 Rarău – Giumalău, amenajarea unor poteci tematice cu panouri dedicate elementelor de fauna și floră reprezentative pentru biodiversitate și că, de asemenea, s-au început demersurile pentru modernizarea parcării și construirea unui centru de vizitare la intrarea în rezervaţie, ce va avea personal dedicat acestor activități.

Sorin Ciobanu a mai declarat că obiectivul Codrul Secular Slătioara este inclus în lista ariilor naturale protejate ce fac obiectul Programului de promovare în scop educativ și de conștientizare a pădurilor virgine din România, fiind astfel locul de desfășurare unor tabere tematice pentru elevi ce se vor organiza în perioada 2017 – 2018.

De menționat este că accesul la Codrul Secular de la Slătioara este în prezent greoi din cauza drumului nemodernizat, dar președintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur, a anunțat, miercuri, că în prima ședință ordinară a Consiliului Județean va propune accesarea unui credit de 70 de milioane de lei care să fie destinat modernizării accesului spre Codul Secular Slătioara, pentru modernizarea drumului județean Frasin-Broșteni și pentru construirea unui nou terminal la Aeroportul Suceava.


Intră acum și în grupul de